Fragmente dintr-un Carnet Gasit

Este cel mai bun text made in ro pe care l-am citit pana acum. L-am citit prima data in urma cu doi ani si recitindu-l azi imi dau seama ca raman la aceeasi opinie: este perfect, in felul sau inuman si mistic, à la Pascal, putand rivaliza cu oricare altul din literatura europeana interbelica (in paranteza fie spus, nu ma impresioneaza nimic din ce a scris Marta Petreu, aceasta plosnita marunta, despre Sebastian). Fapt cu atat mai uimitor cu cat a reprezentat debutul lui Mihail Sebastian, la numai 25 de ani (1932).

Intr-o seara de noiembrie (in imprejurari pe care ar fi prea lung sa le povestesc aici) am gasit la Paris, pe podul Mirabeau, un carnet cu coperti negre, lucioase, de musama, ca acelea in care obisnuiesc bacanii sa-si tina socotelile. Erau exact 126 de pagini de hartie comerciala, scrise marunt, regulat, fara stersaturi. Lectura curioasa, obositoare pe alocuri, pasagii obscure, notatii ce imi erau straine, ba chiar absolut opuse. L-am cautat pe proprietarul acelui caiet. L-am cautat cu suficienta staruinta, pentru ca scrupulele mele sa fie impacate, dar cu mijloace destul de vagi, pentru ca totusi caietul sa-mi ramana. Public aici cateva fragmente. Stangacia unor expresii, daca exista, e datorata in intregime traducerii mele. Manuscrisul e in frantuzeste. Am dat pe alocuri, unde traducerea mi s-a parut cu totul insuficienta, in paranteze, expresia exacta a textului. Tin de altfel, la dispozitia curiosilor, originalul.

1. Cum ii povesteam lui M.D. intamplarea asta, el observa in treacat: Frumoasa experienta! Atata a inteles din tot ce i-am spus. O experienta. Am oroare de termenul asta. E bun pentru exercitiile lui de psihologie aplicata. Eu nu pot sa traiesc cu foaia de observatie in mana. Sa inconjor viata ca un spectator, sa o ajustez aici, sa o proptesc dincoace, sa o aranjez. Intre un arbust ce creste barbar si intre un gradinar cu foarfece si planuri, simpatia mea de animal merge catre cel dintai, intreaga. Nu am impotriva acestor apucaturi de psiholog decat facultatea de a uita. Dar o am intreaga. Nu m-a obsedat niciodata amintirea unei femei posedate (de altminteri, viata mea se joaca altundeva decat in tarcul amorului). Niciodata nu m-a urmarit un cuvant spus, un suras sau un spasm. Ce sa fac eu cu toate aceste frunze moarte, carora M.D. le spune experiente? Daca uneori, atat de rar, impotriva firii mele inchise, am avut anume momente de fericire adanca, a fost tocmai pentru ca am stiut sa le traiesc asa cum veneau, fara sa caut nimic dincoace sau dincolo de ele. M.D., care e medic, sufera de o deformare profesionala. Ia masuri preventive impotriva vietii, cum le-ar lua impotriva febrei tifoide. Strange experiente pe strada, cum strangea altadata observatii la clinica, in vremea in care isi lucra teza de doctorat. Nu. Jocul asta ma scoate din sarite. Eu nu vreau sa previn nimic si nu vreau sa corectez nimic. Vantul care bate, il primesc in fata. Sa ma patrunda ca pe un arbore in stepa, sa ma loveasca dupa bunul lui plac si sa inceteze cand o voi! Cu atat mai bine daca pana la urma eu am sa raman tot in picioare! Si daca nu... Ah! Experientele acestea amuzante pe care le piepteni, le lustruiesti, le simplifici si le asezi pe urma in memorie ca intr-o vitrina! Cine stie? Poate ca au sa mai serveasca odata! Ei bine, nu! Dintre toate avaritiile, pe asta o urasc cel mai tare: sa agonisesti bucati de viata pentru mai tarziu, pentru batranete, pentru momentele de plictiseala eventuala. Nu sunt eu in stare sa fac asemenea economii. Musc dintr-un mar, atat cat am pofta: pe urma, cand m-am saturat, il arunc.

2. Cred ca am indurat cu destul stoicism tot felul de umilinte, dar ca una singura mi-a fost totusi crutata. Umilinta de a rata. Ratezi cand te abati din drumul pe care vrei sa-l urmezi sau cand ajungi acolo unde ti se pare ca ar trebui sa ajungi. Eu insa nu m-am socotit niciodata sortit unui anume drum. Am umblat pe unde intamplarea m-a purtat, am ajuns acolo unde s-a potrivit sa ajung. Esentialul se petrecea altundeva decat in ispravile mele vizibile. Ceilalti prieteni, femei si dusmani, imi urmareau viata pe acest cadran din afara, multumiti ca pot citi in cifre ceva, care nu se citeste poate decat in bobi. Si eu radeam, stiind cat de departe ma gasesc de socotelile lor. M-am gandit de multe ori la soarta unui cal pur sange, ajuns din voia intamplarilor sa traga carutele primariei la un ham cu gloabele prapadite din grajd. E o imagine care nu ma intristeaza.

3. Cand a vazut ca nu-i raspund si ca plecarea ei ma lasa indiferent, E. s-a intors din prag. Era mirata. Poate ca si vanitatea ei de femeie era putin in joc. Dar mai ales era mirata. Cum? Ma paraseste, imi spune raspicat ca nu ma iubeste, ca n-are sa mai vina niciodata la mine, ma lasa chiar sa inteleg ca altcineva, altcineva "mult mai bine" decat mine are sa-mi ia locul, si eu nu raspund, nu protestez, nu ma ridic! Biata fata! Si ea, cu atata desteptaciune cata i-a dat Dumnezeu, are naivitatea sa inteleaga, si ea crede ca toate trebuie sa aiba un inteles in lumea asta! Ma credea invins si ma vede in fata ei calm. Daca ar intelege ca toate istoriile acestea de amor n-au pentru mine decat importanta unui detaliu! Daca ar sti ca in romanul nostru terminat, eu am fost tot timpul absent, singur, strain! Iubirea este in viata mea o ocupatie secundara si de aceea infrangerile mele in aceasta ordine sunt fara consecinte. Ce ii pasa unui campion la fuga, daca cineva il invinge intr-un match de box? Dar cum sa faca E. aceasta distinctie (chiar daca i-as explica-o asa, in termeni de sport), ea, care joaca la ruleta pe banda iubirii si cand pierde, pierde totul?
Previous
Next Post »